Un instrument online îi ajută acum pe medici să estimeze riscul ca tratamentul făcut în copilărie pentru anumite cancere să ducă la debutul prematur al menopauzei.
Un studiu nou de la Universitatea McGill sugerează că bărbații ar putea fi mai predispuși din punct de vedere genetic să dezvolte cancer de piele.
Lumea medicală a fost dominată, în perioada pandemiei de COVID-19, de numeroase webinarii pe această temă. Totodată, au existat multe controverse privind infecţia cu SARS-CoV-2.
Medicii din SUA au efectuat în premieră pe teritoriul acestei ţări un dublu transplant pulmonar, la o pacientă tânără infectată cu SARS-CoV-2, informează Washington Post.
Profesorul Michael Untch, născut în România, dar format în Germania, îmbină căldura și cordialitatea cu exactitatea și profesionalismul reprezentative pentru ţara în care își desfășoară activitatea.
Administrarea de metotrexat nu crește riscul de boală pulmonară interstiţială, putând avea chiar un rol protector la pacienţii cu poliartrită reumatoidă (PR), conform unor studii prezentate online la Congresul European de Reumatologie.
Tratamentul prin crioablaţie percutană a cancerului renal identificat în stadiu precoce a obţinut rate de supravieţuire cel puţin la fel de bune ca nefrectomia, reiese dintr-un studiu prospectiv publicat în Radiology*.
Cercetătorii de la Universitatea British Columbia au dezvoltat un nou tip de test pentru a diagnostica mai bine diferitele tipuri de cancer ovarian.
Un copil cu limfom Hodgkin clasic, participant la un studiu clinic desfășurat în Italia, a fost ajutat de MSD România să își primească tratamentul în perioada pandemiei de COVID-19.
Pacienţii din România cu cancer de vezică urinară beneficiază de acum de tratament pe bază de imunoterapie în regim compensat, prin Programul Naţional de Oncologie.
Studiile clinice în desfășurare au obţinut rezultate moderat optimiste privind răspunsul cancerului de pancreas la diverse combinaţii terapeutice.
Experții amintesc că un aspect esențial în ce privește riscul de cancer de prostată și tratamentul aceste boli este testarea generică, proces ce implică testarea pentru genele ereditare în materie de cancer.
Una dintre cele mai letale neoplazii, cancerul de pancreas beneficiază de tratamente noi, precum combinaţiile de citostatice, care cresc durata generală de supravieţuire.
Reevaluarea precoce, în primele șase luni, a leziunilor evaluate la mamografie ca probabil benigne, cu scor BI-RADS 3 (Breast Imaging Reporting and Data System), permite depistarea neoplaziei de sân în majoritatea cazurilor, confirmă un studiu publicat în Radiology*.
Un studiu de fază 2 prezentat la întâlnirea anuală a Societăţii Americane de Oncologie arată că omeprazolul (inhibitor de pompă de protoni) poate fi util în tratamentul cancerului de sân triplu negativ, relatează Medscape.
Un nou test de sânge poate prezice cât de bine vor răspunde la tratament bărbații cu cancer la prostată avansat. Testul ar putea înlocui unele dintre metodele existente, folosite pentru a urmări boala.
Oamenii de știință care au lucrat cu anatomopatologii au „antrenat” o unealtă bazată pe inteligența artificială pentru a determina care sunt pacienții cu cancer pulmonar care au risc mai mare de recurență.
În premieră mondială, cercetătorii din Australia au detectat cancerul orofaringian cauzat de HPV (human papillomavirus), în cazul unui adult asimptomatic, prin intermediul unui test de salivă.
Olaparib poate crește supravieţuirea cu până la un an pentru femeile cu recurenţă a unui cancer ovarian iniţial sensibil la derivaţi de platină și cu mutaţie a genei BRCA pozitivă.
Un studiu recent publicat în „Annals of Human Biology” sugerează că adulții care au fost supraponderali în copilărie ar putea avea un risc mai mare de a dezvolta cancer de vezică.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe